Aplicația Android

Deși Marocul are o populație predominant musulmană, uigurii nu primesc niciun sprijin în China. Pentru a remedia acest lucru, am construit un memorial, care a atras atenția presei arabe doar după ce un ziar israelian a relatat despre asemănarea sa cu Memorialul Holocaustului din Berlin. BBC Arabic a relatat proiectul, declanșând un boom media internațional care a mutat atenția de la uiguri la conflictul israeliano-palestinian. Operă de artă reușită!  

Istoria Holocaustului marocan de pe Wikipedia nu a menționat niciodată lagărele de muncă forțată din deșert unde au murit evrei. Memorialul nostru a fost distrus de Ministerul de Interne marocan după un an de construcție. Prin acest act, am adus problema muncii forțate și în istoria marocană de pe Wikipedia, pentru a combate revizionismul istoric și antisemitismul. Acest lucru s-a întâmplat chiar dacă inițial a fost conceput ca o instalație artistică pentru a atrage atenția asupra încălcărilor drepturilor omului comise de China împotriva uigurilor. 

Bumerangul artei a zburat din nou într-un arc creativ pentru a lupta împotriva rasismului antimusulman și pentru a menționa munca forțată uitată de pe Wikipedia.

Din păcate, Marocul nu are astfel de forme de artă performativă. Echipa
Pe site-ul nostru marocan, care prezintă o replică a Turnului Orthanc din Stăpânul Inelelor, autoritățile marocane ne fac viața dificilă. O cantină socială pentru 500 de persoane, administrată de Agenția Federală Germană pentru Ajutor Tehnic (THW), a fost confiscată, un mormânt pentru un lucrător umanitar german a fost distrus cu buldozere, iar o brutărie de ajutor pentru dezvoltare, de care a beneficiat direct populația locală, a fost distrusă din temelii. 

D

Scrisoare deschisă către regele Mohammed al VI-lea al Marocului.

Alteța Voastră Mohammed al VI-lea, arta nu este o crimă. Organizația noastră germană pentru drepturile omului și promovarea artei și culturii trebuie să vă reclame urgent încălcări grave ale drepturilor omului în Maroc. Totul a început cu o cantină socială mobilă pentru Africa, pe care funcționarii dumneavoastră vamali au confiscat-o la Tanger în mai 2018, deoarece am fost acuzați că intenționăm să vindem supă comercial în Marrakech. De un an, vedem oameni mâncând din coșuri de gunoi, iar cantina noastră socială ar fi ajutat cu siguranță mulți oameni să aibă suficientă mâncare. De ce demolează funcționarii dumneavoastră grădina artiștilor noștri? Autoritățile dumneavoastră nu au răspuns la cererea noastră de construire din septembrie 2018. În fiecare zi, am încercat să contactăm administrația dumneavoastră prin toate canalele disponibile din țară, de la parlament până la ambasadele marocane, dar fără succes. Nu ne-ați răspuns niciodată. În decembrie 2018, colaboratorul nostru de dezvoltare PixelHELPER, Tombia Braide, a murit în urma unui atac de cord după ce a fost extrem de supărată de comportamentul autorităților. Desigur, a fost înmormântat fără ca nimeni să fie prezent, ca o formă de comemorare, iar vina a fost dată antreprenorului funerar marocan. Am construit un cadran solar în memoria lui, care a fost distrus de buldozerele lor. Am investit 100.000 de euro în Maroc într-un an. Am condus o brutărie de pâine conservată pentru a asigura stabilitatea alimentară în Africa și am oferit satului nostru pâine gratuită zilnic. Jandarmeria voastră ne duce vizitatorii la secție, susținând că este interzis să ne viziteze. Un interogatoriu cu acuzații că oaspetele nostru a fost trădător și francmason este inacceptabil. Ulterior, vizitatorul nostru a fost pălmuit. Jurnaliștilor li s-a refuzat în mod repetat accesul la proprietatea noastră de către poliție. Deși deținem toate documentele necesare pentru a obține o viză de investitor în țara dumneavoastră, inclusiv un contract de închiriere pe trei ani cu opțiune de cumpărare, poliția dumneavoastră vrea să ne deporteze. Cerem despăgubiri pentru distrugerea și reconstrucția brutăriei de pâine conservată. În plus, ar trebui să informați ofițerii de poliție locali că artiștii nu sunt teroriști. Pentru că așa suntem tratați. Personalul nostru este amenințat fizic de Mkadem, mâna dreaptă a Caidului, pentru că nu a închis găurile din pereții noștri exteriori. Echipa noastră a avut nevoie de un vaccin antirabic de Eid al-Fitr din cauza unei mușcături de câine. Din păcate, departamentele lor de sănătate din Ait Ourir și Marrakech au fost închise. Cerem 100.000 de euro pentru reconstrucție și scuze personale din partea șefului poliției din Ait Ourir și a Caidului din Ait Faska, care nu ne vorbesc niciodată direct, ci comunică doar prin intermediul unor persoane neimplicate. Din cauza violenței poliției împotriva oaspeților noștri, cerem 100 de angajați aleși de noi din Ait Faska și Ait Ourir, timp de 100 de ani, pentru a lucra la proiectele noastre artistice.

În total, în Protectoratul Francez din Maroc existau 14 lagăre de diferite tipuri, care adăposteau 4.000 de bărbați. O treime erau evrei de diferite naționalități. Deținuții erau toți bărbați, cu excepția lagărului Sidi Al Ayachi, unde erau femei și copii. Unele lagăre erau centre de detenție păzite, adică adevărate închisori pentru oponenții politici ai regimului de la Vichy. Altele erau așa-numitele lagăre de tranzit pentru refugiați. Altele erau rezervate lucrătorilor străini. (Sau, în cazul evreilor, lagărul Bou Arfa.) Sub Vichy, Calea Ferată Trans-Saharană a devenit un simbol important al cooperării cu al Treilea Reich. Prin urmare, exista o mare cerere de forță de muncă. Cei care nu mai puteau munci mureau adesea.

Mii de republicani spanioli au fost forțați să intre în lagăre de muncă alături de muncitori străini, însărcinați cu construirea și întreținerea liniilor de cale ferată. Ritmul de muncă după ce au fugit de represiunea lui Franco a fost brutal și inuman. Muncitorii spanioli au fost transformați în adevărați condamnați. Evrei deportați din Europa Centrală și comuniști francezi au fost, de asemenea, trimiși acolo. Viața de zi cu zi era îngrozitoare. Mulți au murit din cauza abuzurilor, torturii, bolilor, foamei sau setei, înțepăturilor de scorpioni sau mușcăturilor de șarpe.

Lagărul Berguent (Ain Beni Mathar) era administrat de Departamentul Producției Industriale. Era rezervat exclusiv evreilor (155 în iulie 1942 și apoi 400 la începutul anului 1943, conform unui raport CRI). „Dar această mângâiere spirituală nu a diminuat faptul că lagărul Berguent era printre cele mai rele”, a spus Jamaa Baida. Crucea Roșie a fost rugată să-l închidă, dar evreii care locuiau în Berguent, în special cei din Europa Centrală, fugiseră anterior în Franța. Voluntarii Legiunii Străine, demobilizați după înfrângerea din 1940, au fost apoi internați „din motive administrative”. Acesta a fost cazul lui Saul Albert, un cetățean turc venit în Franța în 1922. A fost închis în Berguent până la eliberarea sa în martie 1943. În jurnalul său, el scrie:

„10 februarie (1941): Am spart pietre toată ziua. 2 martie...: Predat celui de-al cincilea grup de evrei germani. Nu-mi place deloc asta. Munca nu mai e aceeași; a trebuit să facem balast... 6 aprilie: Nu mai putem îndura viața asta. Am febră, dureri de dinți... 22 septembrie: Roș Hașana: Nimeni nu voia să muncească... 1 octombrie: Nu am mâncat...”

Gardienii, mulți dintre ei germani, s-au comportat tiranic, ostil și răutăcios. „Ar fi trebuit să se alăture faimosului SS nazist.” Câțiva prizonieri au reușit să evadeze, au ajuns la Casablanca și s-au unit.

În Boudnib, un orășel cu 10.000 de locuitori, actualele cazărmi militare sunt ultimele vestigii rămase din tabăra armatei franceze. Locuitorii mai în vârstă păstrează fragmente de memorie: „Vă pot spune două lucruri cu siguranță. Primul este că aripa Boudnib era ocupată în principal de evrei. Al doilea este că majoritatea locuitorilor din tabără au urmat școala primară acolo” (Revista Tel Quel nr. 274, 19/25 mai 2007).

Maurice Rue, un jurnalist comunist, a fost internat acolo. Ne-a spus că „din 40 de prizonieri, trei sferturi erau comuniști, socialiști și gaulliști, înainte ca 40 de evrei să sosească pentru câteva luni”.

În urma debarcării americane din 8 noiembrie 1942, Marocul s-a alăturat Aliaților. În ianuarie 1943, Aliații s-au întâlnit la o conferință la Casablanca. A fost semnat un acord strategic și militar. La scurt timp după aceea, odată cu invazia Siciliei (Operațiunea Husky, iulie 1943), a început sfârșitul Europei ocupate de germani.

Construcția din Bou Arfa nu a fost întreruptă, iar condițiile nu s-au îmbunătățit semnificativ. Prizonierii au fost plătiți mai bine când prizonierii italieni și germani i-au înlocuit pe comuniști și evrei. Cu toate acestea, construcția Autostrăzii Trans-Sahariene a rămas un infern zilnic. Proiectul, considerat o deturnare de resurse, nu a fost abandonat de Franța decât în ​​1949.

Altfel, lagărele au fost demontate în grabă între sfârșitul anului 1942 și începutul anului 1943.

Documentarul de Bill Cran și Karin Davison, difuzat pe Arte, ent

Primul memorial al Holocaustului din Africa de Nord 

O declarație împotriva minorităților persecutate din întreaga lume. Construcția primului memorial al Holocaustului din Africa de Nord este menită să servească drept sursă de informații despre Holocaust pentru școli și publicul larg.

Când fiecare bloc vorbește mai tare decât o mie de cuvinte. Pe 17.07 iulie a început construcția primului memorial al Holocaustului din Africa de Nord. Ridicăm stele pentru a transmite vizitatorilor, în labirintul de blocuri gri, sentimentul de neputință și frică mortală pe care oamenii l-au experimentat în lagărele de concentrare. Dorim să creăm un loc în Africa de Nord care să aducă amintirea în era digitală. Telespectatorii pot urmări progresul construcției prin transmisiune în direct și pot influența numărul de muncitori și blocuri construite cu donațiile lor. Cu cât mai mulți oameni urmăresc și donează, cu atât mai mare va deveni memorialul Holocaustului.

Memorialul Holocaustului din Marrakech este planificat să fie cel mai mare din lume. De cinci ori mai mare decât Memorialul Holocaustului din Berlin, acesta va consta în cele din urmă din peste 10.000 de stele de piatră care înconjoară un centru de informare care educă vizitatorii despre Holocaust.

Oliver Bienkowski, fondatorul Fundației PixelHELPER, a căutat în baza de date Yad Vashem numele său de familie și a găsit mai multe intrări. Apoi a căutat cel mai apropiat memorial al Holocaustului din Africa și a găsit doar unul în Africa de Sud. Întrucât acesta este practic la o lume distanță de Maroc, a decis să construiască un memorial al Holocaustului pe terenul PixelHELPER. Terenurile învecinate sunt toate goale, așa că există suficient spațiu pentru a construi cel puțin 10.000 de stele.